Vasile Conea

Vasile Conea

Vasile Conea este un nume de referinţă al muzicii bănăţene, considerat de mulţi ca fiind unul dintre cei mai mari doinitori bănăţeni, alături de nume grele ale folclorului bănăţean precum Achim Nica. Doina este cartea de vizită a lui Vasile care pune mare patimă atunci când o interpretează.

Artistul s-a născut pe 9 mai 1950, într-o familie de agricultori veniţi din Ardeal în comuna Ciacova. Din nefericire, Vasile Conea şi-a pierdut tatăl încă de la vârsta de 5 ani. Soarta i-a hărăzit după recăsătoria mamei sale un tată vitreg care nu l-a acceptat. Astfel, a fost nevoit să fugă de acasă şi la scurt timp a ajuns la Orfelinatul din Teregova. Tot aici termina si primele primele opt clase primare .

A plecat la Liceul Agricol din Lugoj unde este admis, datorită calităţilor sale vocale, să studieze în paralel cu liceul şi la Şcoala Populară de Artă. În aceasta perioadă reuşeşte să se afirme într-un concurs la Timişoara unde obţine locul I. După efectuarea stagiului militar se angajează la Ansamblul Constructorilor din Timişoara şi încep să apară primele sale înregistrări pe banda de magnetofon sub bagheta dl. Gheorghe Valentin. Încet, încet, ajunge să fie cunoscut şi apreciat de public reuşind în câţiva ani să adune sute de mii de oameni la spectacolele sale.

Interpretarea în romană a unor cântece sârbeşti la care s-au adăugat şi ingerinţele interpreţilor din Bucureşti care nu reuşeau să se impună în zona Banatului i-au adus pentru şase luni interdicţia de a cânta. Dupa această perioadă nefastă urmează prima sa apariţie la televizor (anul 1978) şi în anii 80’ apar primele sale albume alături de Orchestra din Buziaş şi primul său disc Electrecord. Toată munca este prezentă în repertoriul său extrem de bogat şi diversificat care a ajuns până în prezent să însumeze peste 400 de cântece şi circa 27 de cd-uri, dvd-uri şi casete, acoperind genuri precum muzica populara, de petrecere, usoara si chiar romante.

Viata familială a interpretului este împărţită în două căsnicii. Prima căsătorie a durat 11 ani şi au rezultat două fiice, Alina şi Florica. Artistul o întâlneşte pe Florica, o femeie alături de care si-a gasit liniştea sufletească.

Nicolata Voica afirmă despre Vasile Conea: “O voce fantastică, un om dăruit care poate să cânte orice pentru că vocea îi permite.” Tiberiu Ceia completează: “În cântecul lui sufletul este prezent tot timpul, inima este prezentă tot timpul. El este printre puţinii cântăreţi pe care i-am cunoscut care ştie să cânte cu ochii închişi. Şi-a cucerit publicul cu cântece care nu există să nu te facă să tresari, nu există să te facă să vibrezi, nu există să te facă să participi la ce cântă el.”